Preşedintele Klaus Iohannis face, marţi şi miercuri, o vizită oficială în R. Moldova, la aproape o săptămână după ce Parlamentul a votat Guvernul condus de Chiril Gaburici, şeful statului având pe agendă convorbiri cu omologul moldovean, cu premierul, dar şi cu liderii principalelor partide politice.

Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, prima vizită oficială în Republica Moldova, după ce pe 18 februarie programul şi Cabinetul prezentat de Chiril Gaburici a fost votat de Parlamentul de la Chişinău, la două luni şi jumătate de la alegerile din 30 noiembrie.

Vizita va debuta, marţi, cu o întrevedere tête-à-tête cu omologul moldovean, Nicolae Timofti, urmată de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii.

Totodată, şeful statului se va întâlni cu noul premier de la Chişinău, Chiril Gaburici.

În seara zilei de marţi, preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, va oferi un dineu oficial în cinstea lui Klaus Iohannis, la celebrul combinat de vinuri "Cricova".

În cea de-a doua zi a vizitei, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu liderii principalelor partide politice de la Chişinău: Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL), dar şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

De asemenea, şeful statului se va adresa studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova şi va depune o coroană de flori la Monumentul "Ştefan cel Mare şi Sfânt".

În calitate de preşedinte ales, Klaus Iohannis a vizitat R. Moldova pe 28 noiembrie 2014, prima în afara României pe care a făcut după alegerile din noiembrie.

"Vă promit că România va proteja fără doar şi poate integritatea teritorială şi interesele economice ale Republicii Moldova", a afirmat atunci Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu Vlad Filat.

Iohannis a mai spus că "nu există o altă ţară decât Republica Moldova care este atât de importantă pentru noi, românii, pentru România, pentru relaţiile externe ale României".

De altfel, Klaus Iohannis a dorit ca prima sa vizită oficială externă în calitate de preşedinte să aibă loc la Chişinău.

Programată pentru 22 şi 23 ianuarie, vizita a fost amânată ca urmare a faptului că nu erau întrunite în Republica Moldova condiţiile pentru vizita de stat a preşedintelui României.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis şi Nicolae Timofti au avut, pe 19 ianuarie, o convorbire telefonică, cei doi şefi de stat apreciind că nu erau întrunite în Republica Moldova condiţiile pentru vizita de stat a preşedintelui român. Totodată, ei au convenit ca vizita de stat la Chişinău a preşedintelui Klaus Iohannis să aibă loc după instalarea unui nou guvern moldovean.