Adrian Dobre, preşedintele PDL Ploieşti, a declarat în  cadrul unei conferinţe de presă că a strâns 8.300 de semnături pentru a ridica plafonul veniturilor pentru acordarea subvenţiei la gigacaloriei în Ploieşti,  la valoarea de 1800 de lei net, pe membru de familie. Tot în aceeaşi zi consilierii locali PDL au depus un proiect de hotărâre construit în jurul acestui plafon, dar cu un sistem de calcul mai aparte.

Practic baza beneficiarilor s-ar putea lărgi substanţial, dacă ne gândim că la prima socoteală, aceea de 1000 de lei venit/membru familie, erau luate în calcul aproape 20.000 de familii. În acest moment nici nu se ştie de câţi bani dispune Primăria pentru a putea aplica acest program, dar un lucru se întrevede: Un „puţin” care se împarte la mai mulţi.

Primarul  Ploieştiului, Iulian Bădescu, nu a rămas dator şi a dat replica chiar în cadrul şedinţei de Consiliu Local: „Mă bucură că interesele politice se împletesc cu cele ale cetăţenilor, însă propunerea de ridicare a plafonului la 1800 de lei mi se pare exagerată. Cred că trebuie să păstrăm o oarecare decenţă în privinţa aceasta”, a declarat edilul.