Guvernul îi va pune la dispoziţie lui Klaus Iohannis, ca reşedinţă prezidenţială, vilele de protocol Lac 2 şi Lac 3 ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), iar opţiunea îi va aparţine acestuia, a spus, vineri, premierul Ponta.

"Este decizia domniei sale. Noi avem ca şi locuinţe de protocol Lac 3, Lac 2. Va decide domnia sa", a declarat Ponta, citat de Mediafax. El a adăugat că cele două vile corespund cerinţelor unui şef de stat.

Despre Traian Băsescu, Victor Ponta a precizat că Guvernul i-a pus la dispoziţie, pentru perioada după mandat, 4-5 locuinţe de peste 300 metri pătraţi din portofoliul RA-APPS, cu condiţii decente, inclusiv cabinet de lucru, însă preşedintele  "vrea neapărat" vila de la Snagov”.

Guvernul nu este de acord cu această solicitare. Nu este corect şi de bun-simţ ca acel complex de la Snagov, cu piscină, să fie rezervată unei singure persoane, după mandatul prezidenţial”, a motivat premierul.

Sursa : B1.ro