Primarul Iulian Bădescu, şi totodată liderul PSD Ploieşti, a anunţat, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale în municipiu.

"La Ploieşti s-au prezentat la vot aproximativ 130.000 de cetăţeni. Victor Ponta a obţinut 42,1% din sufragii, iar Klaus Iohannis 57,9%.
Mulţumesc tuturor ploieştenilor! Felicitări, învingătorului!
"
, a scris edilul pe reţeaua de socializare.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, la Ploieşti, Victor Ponta se clasase pe primul loc cu un procent de 31,5%, fiind urmat de Klaus Iohannis, cu 29% din voturile valabil exprimate.