Prahoveanul Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii DNA, în dosarul Microsoft.
 
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a fost adus luni la DNA, de către poliţişti, cu mandat de aducere, pentru a fi audiat în dosarul licenţelor Microsoft. Gabriel Sandu nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Gabriel Sandu urmează să fie prezentat marţi la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă. Fostul ministru al Comunicatiilor a fost audiat, luni, timp de aproximativ nouă ore şi jumătate, în dosarul Microsoft, potrivit Mediafax. Sandu a candidat în anul 2008 pentru un mandat de senator de Prahova din partea PDL. A pierdut alegerile, dar a fost numit ministru în Cabinetul Emil Boc
 

Tot cu mandat au fost aduşi luni la DNA oamenii de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, precum şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pentru care, conform unor surse, au fost emise, de asemenea, mandate de reţinere. 

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".
 
Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.
 
Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.
 
Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.
 
Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.
 
Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.