Călin Popescu Tăriceanu a furat startul campaniei electorale sau consideră că deja i-a reuşit suspendarea preşedintelui Băsescu şi ocupă prima funcţie în stat.

Altfel nu ne explicăm corturile care au împânzit Ploieştiul, inscripţionate cu lozinca „Călin Popescu Tăriceanu Preşedinte”.  Probabil că sunt destinate strângerii de semnături pentru candidatura fostului premier, dar ştim că în România există anumite reguli pentru campania electorală.

Interesant este că numele preşedintelui Senatului nu este alăturat însemnelor PLR, semn că Tăriceanu se pregăteşte să candideze ca independent.

Fotografiile sunt primite de la un cititor al Jurnalului Prahovean care se întreabă dacă a început deja campania electorală sau cartierul Nord din Ploieşti are un alt fus orar...

Noi ne întrebăm doar cine a autorizat amplasarea acestor corturi şi dacă toţi candidaţii au voie să afişeze astfel de lozinci înainte de debutul oficial al campaniei electorale