Grupul de lucru al PPE responsabil cu primirea membrilor a decis, marţi, la Bruxelles, să recomande Adunării politice primirea Partidului Naţional Liberal în Partidul Popular European, cu ocazia reuniunii din 11-12 septembrie, potrivit unui comunicat al PNL

La întâlnirea Grupului de lucru numărul 3 din PPE, responsabil cu primirea membrilor aplicanţi în partid, a participat şi vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, precizează sursa citată.

"Reprezentanţii PPE în Grupul de lucru numărul 3 au hotărât să recomande Adunării politice, care va avea loc pe 11-12 septembrie, primirea Partidului Naţional Liberal în PPE", se arată în comunicat.

Congresul PNL a votat, în 28 iunie, rezoluţia privind aderarea partidului la grupul Popularilor Europeni, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar trei voturi împotrivă.

În şedinţa constitutivă a Grupului PPE din Parlamentul European, din 4 iunie, europarlamentarii PNL au fost acceptaţi "cu unanimitate", conform unui comunicat al popularilor europeni.

Adina Vălean a devenit copreşedintele delegaţiei României în PPE, iar pe 1 iulie a fost aleasă vicepreşedinte al Parlamentului European.