Premierul Ponta a afirmat, după difuzarea de către Preşedinţie a înregistării discuţiei de luni de la Cotroceni, că nu este normal ca decizia prezentării publice a unor astfel de convorbiri să fie lăsată la latitudinea toanelor unei persoane şi că e nevoie de un protocol clar stabilit în acest sens, scrie Mediafax

"Cred că, după Băsescu, trebuie să avem nişte reguli foarte clare. Ideea asta că Băsescu zice că are chef să dea filmările sau nu are chef este o chestie absolut neserioasă şi anormală. Eu cred că trebuie să adoptăm o procedură foarte clară şi legată de consultările politice, în care de la început se ştie foarte clar că se face o minută, o stenogramă, la final o semnează un consilier prezidenţial, se pune la dispoziţie. Ideea este că trebuie să ai o procedură şi un protocol", a spus Ponta la România TV.

El a arătat că ştia că toate discuţiile de la Cotroceni sunt înregistrate şi că probabil era hotărât să le prezinte public înainte de începerea întâlnirii de luni, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la înregistrările cu Mircea Băsescu.

Ponta a precizat totodată că normal era să fie şi el întrebat dacă este de acord înainte de prezentarea publică a discuţiei.