Guvernul japonez a adoptat decizia istorică de a autoriza forţele armate nipone să participe la operaţiuni militare în străinătate cu scopul de a ajuta aliaţi, o premieră de la adoptarea în 1947 a Constituţiei pacifiste, scrie Mediafax.

Premierul naţionalist şi conservator Shinzo Abe a anunţat marţi seara această decizie, într-o conferinţă de presă. „Indiferent de circumstanţe, voi proteja viaţa şi existenţa paşnică a japonezilor“, a declarat el. „Am această responsabilitate importantă“, a adăugat şeful Guvernului, după care a explicat filozofia acestei noi doctrine create de către experţi mandataţi de premier.

Printr-o coincidenţă, Japonia a marcat de curând 60 de ani de la crearea „Forţelor de Autoapărare“ (SDF), denumirea armatei nipone.

Shinzo Abe a dat asigurări că Japonia „nu va fi implicată într-un război pentru apărarea unei ţări străine, acest lucru iese din discuţie“.

Pentru a-şi justifica opţiunile, el a invocat ameninţările tot mai frecvente din ultimele luni adresate Japoniei şi locuitorilor ţării, referindu-se în mod transparent la ambiţiile Chinei în regiune, inclusiv la creşterea bugetului militar al acestei ţări, în fiecare an, cu un procent de două cifre.

Această evoluţie, aprobată de Washington, constituie o cotitură majoră în istoria ţării de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, deoarece în spatele noului concept mai se ascunde de fapt posibilitatea angajării SDF în operaţiuni militare externe cu scopul de a-i ajuta pe aliaţi, în primul rând Statele Unite, principalul aliat şi protectorul arhipelagului.

Concret, militari japonezi vor putea ajuta forţe ale altei ţări aliate în cazul unui atac, chiar dacă Japonia nu este atacată în mod direct.

Decizia Cabinetului urmează să devină lege, o formalitate în contextul în care PLD (Partidul Liberal Democrat) şi un partid din alianţă deţin controlul în ambele Camere ale Parlamentului.

Shinzo Abe a declarat cu mult timp înainte că va reforma această Constituţie impusă de către învingătorul american, referindu-se în special la faimosului articol 9 care consacră renunţarea la război „pentru totodeauna“ şi pacifismul.

După ce a revenit la putere în 2012 şi după ce s-a concentrat asupra urgenţei unei relansări economice a ţării, Shinzo Abe a trecut la agenda naţionalistă.

Peste 10.000 de persoane au protestat în faţa biroului premierului, strigând „Nu războiului!“ sau „Opriţi fasciştii“.