În condiţiile în care se aşteptau la peste 40 de parlamentari care să dezerteze din PNL la chemarea noii formaţiuni politice, membrii taberei lui Tăriceanu sunt dezorientaţi, deoarece numai 11 parlamentari liberali au anunţat că pleacă din PNL. Printre aceştia se regăsesc şi trei prahoveni : Graţiela Gavrilescu, Nicolae Alexandri şi Sorin Teju.

În afara acestora şi-au mai declarat apartenenţa la noua formaţiune politică şi alţi parlamentari, dintre care amintim : deputaţii Andrei Gerea, Daniel Chiţoiu, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Viorel Palaşcă, Mirel Taloş, ca şi senatorul Daniel Barbu.

Cum cei plecaţi cu Tăriceanu sunt extrem de puţini şi, în general, anonimi şi fără anvergură politică, sunt voci din cadrul Grupului de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale care susţin că poate ar fi mai bine să fie amânată lansarea noului partid: “Eu unul sunt dezamăgit. Am vorbit cu o gramadă care au promis marea cu sarea şi acum stau şi se mai gandesc… că poate e mai bine cu Iohannis, că nu vor să fie numiţi traseişti, că devin sclavii lui Ponta. Greu să începi aşa un partid.“, a declarat un important personaj din cadrul Grupului lui Tăriceanu, citat de siteul stiripesurse.ro.

Partidul lui Tăriceanu va fi lansat în această săptămână. Potrivit informaţiilor noastre nu va fi un partid nou, ci unul existent deja, care va fi rebranduit cu alt nume şi siglă – cel mai probabil Partidul Reformator Liberal.

Este de urmărit ce se va întâmpla cu cei care au abandonat PNL la o simplă chemare a foştilor parteneri din USL, cu atât mai mult cu cât unii dintre liberalii care au ţinut să se afişeze, uneori prea vizibil, alături de Grupul de Iniţiativă Tăriceanu, acum se fac ca habar nu au avut de ce s-ar fi întâmplat pe acolo şi că rămân credincioşi partidului. Evident, în conditiile în care îşi menţin funcţiile !