Patru copii din comuna dâmboviţeană Tătărani au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, miercuri seară, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat mâncare şi prăjituri la şcoală, în cadrul unei ore de dirigenţie festive, scrie MEDIAFAX.

Patru elevi de clasa a VIII-a de la şcoala din satul Gheboieni, comuna Tătărani din judeţul Dâmboviţa, au fost transportaţi la spital, miercuri seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, după ce familiile acestora au sunat la 112, solicitând intervenţia medicilor, întrucât copiii aveau simptome de toxiinfecţie alimentară, respectiv greaţă şi vărsături.

Doi dintre copii au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu ambulanţa SMURD, iar ceilalţi doi au fost preluaţi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Dâmboviţa.

Directorul medical al SAJ Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu, a declarat pentru MEDIAFAX că toţi cei patru copii, care aveau ca principale simptome vărsături, au participat, miercuri, la şcoală, la o activitate numită "Ultima oră de dirigenţie", activitate în cadrul căreia elevii au consumat mâncare comandată şi prăjituri făcute în casă, cel mai probabil de către părinţii copiilor.

Conform reprezentanţilor SJU Târgovişte, cei patru copii făcut o "formă clinică uşoară de toxiinfecţie". Ei au fost perfuzaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, dar nu au rămas internaţi, plecând acasă după ce au primit tratament.