Un bărbat în vârstă de 63 de ani a ajuns la spital în Suceava în stare gravă  după ce s-a expus un timp îndelungat la soare. Este prima victimă a caniculei care a pus de câteva zile stăpânire pe România.

Reamintim că în ţara noastră a fost instituit codul portocaliu  în judeţele  Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Damboviţa, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti) unde temperaturile maxime vor atinge 39...40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.