Aproximativ 200 de localnici din Pungeşti care se opun explorării şi exploatării gazelor de şist sărbătoresc 1 Mai pe un câmp de la marginea localităţii, la câteva sute de metri de sonda amplasată de Chevron, pe o scenă improvizată acolo evoluând mai mulţi interpreţi de muzică populară.
Ziua de 1 Mai este sărbătorită pe câmpul de la ieşirea din satul Siliştea, comuna Pungeşti, de către aproximativ 200 de localnici care s-au adunat în faţa unei scene improvizate pe islazul comunal, acţiunea fiind organizată la iniţiativa Asociaţiei Mişcarea de Rezistenţă Pungeşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Serbare câmpenească organizată de localnici din Pungeşti la câteva sute de metri de sonda Chevron
2 mai 2014
(58 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Fostul şef al Poliţiei Sinaia a fost trimis în judecată sub control judiciar
(5 septembrie 2016)
35 vizualizări
Percheziţii DIICOT în Bucureşti şi cinci judeţe, la traficanţi de Xanax şi Diazepam
(16 iulie 2015)
48 vizualizări
Tulcea: Sprijin umanitar pentru echipajul unei nave acostate în Marea Neagră
(5 ianuarie 2017)
23 vizualizări
Tulcea: Patru persoane, rănite într-un accident în care au fost implicate trei autovehicule, între care o maşină de Poliţie
(7 februarie 2017)
26 vizualizări
Tragedie în staţiunea Geoagiu Băi. O fetiţă de 7 ani a murit la ştrand după ce un copil i-a sărit în spate
(29 mai 2016)
152 vizualizări
Atenţionare de călătorie în Ucraina
(22 februarie 2015)
71 vizualizări
Razie de amploare a autorităţilor în Giurgiu, tone de carne pentru piaţa din Bucureşti, confiscate
(31 martie 2017)
26 vizualizări
Imobile aparţinând lui Dumitru Dragomir, sub sechestru
(16 aprilie 2014)
59 vizualizări
Coloana oficială a unui prinţ saudit a fost atacată la Paris şi jefuită de 250000 de euro
(18 august 2014)
51 vizualizări
Român mort în staţiunea franceză Chamonix
(16 iulie 2013 - Cristina IANCU)
90 vizualizări
Autorii atentatelor de la Ankara au fost identificaţi cu ajutorul mostrelor ADN
(18 octombrie 2015)
26 vizualizări
Analize medicale gratuite, pentru toţi românii care plătesc contribuţia la sănătate
(21 noiembrie 2013)
74 vizualizări
Avertizare MAE: Cozi de kilometri la graniţa dintre Ungaria şi Austria
(1 septembrie 2015)
60 vizualizări
Doi cetăţeni germani, presupuşi jihadişti, au fost arestaţi în Austria
(17 octombrie 2014)
49 vizualizări
Borcea şi Vasile Avram, la DIICOT în “dosarul milionului de la FRF”
(29 februarie 2016)
45 vizualizări
Militarii ucraineni vor să deschidă focul împotriva ruşilor, fără ordin
(14 martie 2014)
36 vizualizări
Adolescenta înjunghiată de 30 de ori şi abandonată pe un câmp, ucisă de iubit în urma unei crize de gelozie
(26 aprilie 2018)
231 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole