Zeci de români au fost exploataţi în Emiratele Arabe de o grupare care îi racola cu oferte generoase de muncă în străinătate. Patru persoane, printre care şi un italian, au fost reţinute de DIICOT după ce procurorii i-au filat câteva luni.
„Din materialul probator administrat în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie – decembrie 2013, membrii grupării infracţionale, trei români - Grigorescu Cristina, Stoica Remus Ovidiu şi Grigorescu Theodor Costin - şi cetăţeanul italian Galli Ilario Ivano, cu vârste între 28 şi 52 de ani, au recrutat, transportat şi exploatat mai multe persoane, de naţionalitate română, în Emiratele Arabe Unite, unde le-ar fi obligat să presteze servicii în interesul lor”, precizează DIICOT, într-un comunicat.
Totul se realiza prin firma unui italian, care îşi avea sediul la Timişoara. Victimelor li se promiteau locuri de muncă şi un salariu de 1.500 de dolari pe lună. În realitate, odată ajunşi în Dubai, oamenii erau ţinuţi în condiţii improprii şi nu li se dădeau bani.
„Victimelor – 22 identificate până în prezent - le era prezentată o ofertă de muncă în domeniul construcţiilor, cu un salariu de 1.500 de dolari pe lună, un program de opt ore pe zi, cu plata pentru orele suplimentare efectuate şi cazare într-un loc decent. Numai că, potrivit anchetatorilor, odată ajunse în Dubai persoanele erau cazate în condiţii improprii şi nu erau renumerate pentru serviciile prestate”, mai arată DIICOT.
Trei din cele patru persoane au fost reţinute, astăzi, pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorului D.I.I.C.O.T., fiind introduse în Arestul I.P.J. Timiş. Acestea urmează să fie prezentate magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DIICOT: 22 de români, exploataţi la muncă în Emiratele Arabe Unite
29 aprilie 2014
(21 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Români, printre zeci de turişti străini blocaţi de inundaţii într-o staţiune din Malaysia
(24 decembrie 2014)
36 vizualizări
Elena Udrea, exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB Cluj pentru că nu s-a prezentat la niciun examen
(8 februarie 2018)
133 vizualizări
Bărbat împuşcat în Bucureşti
(22 noiembrie 2013)
63 vizualizări
Secretarul general al NATO: Rusia e cel mai mare vecin, nu îi putem închide uşa
(3 septembrie 2016)
23 vizualizări
Măsuri sporite de securitate, cu echipe terestre, patrule canine şi un elicopter MAI, la frontiera cu Serbia din cauza imigranţilor
(19 august 2016)
25 vizualizări
Cod galben de caniculă
(27 iulie 2013)
51 vizualizări
SUA solicită ca Turcia să înceteze tirul de artilerie contra forţelor kurde din Siria
(14 februarie 2016)
41 vizualizări
Londra, o nouă destinaţie de pe Aeroportul Internaţional Sibiu
(15 iunie 2014)
49 vizualizări
Statul Islamic face angajări!
(7 noiembrie 2014)
35 vizualizări
Mormântul lui Isus a fost deschis după sute de ani. VIDEO
(28 octombrie 2016)
592 vizualizări
Cutremur de 4,7 grade Richter în zona Vrancea
(19 mai 2017)
240 vizualizări
S-a deschis sezonul la incendii. Atenţie la coşurile de fum!
(24 noiembrie 2014)
22 vizualizări
Aparat de zbor, găsit prăbuşit într-o pădure din judeţul Vaslui. Este posibil să fi fost folosit la traficul de ţigări
(21 octombrie 2015)
73 vizualizări
Diana Nemeş, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală de zeci de milioane de euro, a fost extrădată din SUA
(8 mai 2014)
98 vizualizări
Elevii şcolii de poliţie au depus jurământul
(8 noiembrie 2013)
167 vizualizări
Florin Jianu, aviz favorabil pentru postul de ministru pentru IMM şi Turism
(4 martie 2014)
59 vizualizări
Zece persoane acuzate de trafic de droguri, reţinute în urma unor percheziţii în Bacău
(30 iulie 2015)
60 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole