Trei persoane,între care şi un copil,  au decedat, în această seară, în urma unui accident care a avut loc pe DN1, în zona Posada, cu patru kilometri înainte de intrarea în Sinaia. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma accidentului cei trei oameni au murit pe loc. O a patra persoană, aflată în stare gravă,  a fost transportată de urgenţă la spital.

Traficul este restricţionat pentru efecturarea cercetărilor.

Circulaţia auto pe DN1 a fost reluată la 19.40 şi se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, fiind dirijată de agenţii rutieri .

Este al doilea accident petrecut astăzi în zona Posada, în primul accident, în care au fost implicate trei autoturisme, cinci persoane fiind rănite.