Guvernul a aprobat hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă, au declarat surse oficiale. Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată.

Ziua liberă este recuperată la o altă dată.

Premierul Victor Ponta a declarat anterior că agenda şedinţei de guvern include hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată zi liberă şi a precizat că speră ca "predicţiile extrem de optimiste" ale industriei de turism să se adeverească şi să rezulte venituri mari.

Duminică seara, premierul Ponta a afirmat că Guvernul va declara, probabil, ziua de 2 mai drept zi nelucrătoare, care să fie recuperată la o altă dată, pentru a lega 1 Mai de zilele de sâmbătă şi duminică.

În acest an, Ziua Internaţională a Muncii - 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi.