O femeie de 65 de ani, internată la Spitalul Elias, a murit din cauza gripei. Femeia suferea de diabet şi obezitate.

Una dintre cele două paciente cu gripă sezonieră, internate la începutul lunii martie, în clinica de terapie intensivă a Spitalului Elias din Capitală, o femeie de 65 de ani ce suferea de obezitate şi diabet, a decedat, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, directorul medical al unităţii, Dana Safta.

Femeia a ajuns la spital în 8 martie, în stare foarte gravă.

"A fost dusă imediat în terapie intensivă. Suferea şi de diabet şi obezitate. La ea a fost identificată gripa sezonieră - AH3", a precizat directorul medical al Spitalului Elias.

Potrivit medicului, femeia nu a mai putut fi salvată, boala având o evoluţie agresivă din cauza suferinţelor colaterale. Decesul s-a produs duminică dimineaţa, a adăugat Safta.

Cea dea a doua pacientă, în vârstă de 42 de ani, care a fost internată în 13 martie, are de luni dimineaţa, o evoluţie uşor ameliorată."Sperăm să poată fi salvată. Pacienta are diabet şi hipoacuzie. Şi aceasta este internată la terapie intensivă şi este intubată", a mai spus doctorul Safta.

Directorul medical de la Elias a precizat săptămâna trecută, referitor la cele două paciente, că pronosticul este rezervat.

"Din păcate, oamenii ajung foarte târziu la spital, cu insuficienţă respiratorie. Evoluţia este absolut dramatică, pot spune, se ajunge la bronhopneumonie hemoragică", a mai spus atunci Safta.

În 7 martie a mai decedat la Elias o femeie la care a fost identificat virusul gripal AH1.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în acest sezon, au fost confirmate 278 cazuri de cu gripă. Până în prezent, au fost înregistrate 16 decese, din care 12 virus gripal A/H1 şi patru cu virus gripal A(H3).