Un număr de 16 judeţe din vestul, centrul şi estul ţării se află, sâmbătă, sub cod galben de vânt, iar pentru unele zone montane sunt anunţate ninsori, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).

În atenţionarea valabilă până la 22.00 pentru judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud sunt menţionate intensificări ale vântului ce pot atinge şi depăşi, la rafală, viteze de 55-65 km/h, iar în zona montană înaltă, peste 100 km/h. De asemenea, începând din nord-vest, va ploua, iar în zona montană înaltă va ninge viscolit.

Tot până la 22.00 sunt sub cod galben judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, unde sunt aşteptate intensificări ale vântului cu viteze, la rafală, de până la 60-65 km/h, izolat peste 70 km/h, iar în zona montană înaltă a judeţelor Suceava şi Neamţ, peste 100 km/h. Spre sfârşitul intervalului, în zona montană înaltă vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se arată într-o altă atenţionare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Alba, Mureş şi Harghita, vântul va sufla cu viteze ce pot atinge şi depăşi 65 km/h, conform unei alte atenţionări, valabilă până la ora 20.00.

ANM a emis vineri o informare potrivit căreia, în intervalul sâmbătă, ora 13.00 - luni, ora 13.00, vântul va avea intensificări în toată ţara