Doi indivizi mascaţi au dat buzna într-o casă de amanet din Botoşani şi l-au imobilizat pe vânzător. Au luat tot aurul şi toţi banii pe care i-au găsit în numai 30 de secunde. Aşa că agenţii de pază şi poliţiştii l-au găsit doar pe angajatul speriat lângă vitrinele sparte când au ajuns.

Înainte ca poliţiştii şi agenţii de pază să ajungă la faţa locului, hoţii au dispărut cu peste trei mii de lei şi bijuteriile de aur din vitrine şi seif. Proprietarul casei de amanet, care a mai fost prădat de două ori până acum, e convins că tâlharii au planificat cu atenţie lovitura.

Anchetatorii au luat deja înregistrările camerelor de supraveghere, dar nu-i vor ajuta prea mult pentru că tâlharii purtau cagule.