Un avion militar a decolat sâmbătă dimineaţa din România, cu destinaţia Kiev, pentru a prelua 12 dintre persoanele rănite în timpul manifestaţiilor din Ucraina. Aceştia vor fi trataţi în spitalele din Bucureşti.

Spitalele din Kiev nu mai pot face faţă numărului mare de persoane rănite în timpul manifestaţiilor de zilele trecute, iar noile autorităţi ucraineene primesc sprijinul autorităţilor române, care vor îi trata la Bucureşti pe 12 dintre cei care au avut de suferit în timpul revoltelor de stradă. În acest sens, un avion militar a decolat sâmbătă dimineaţa de la Baza Otopeni, la bordul aeronavei aflându-se inclusiv medici de la SMURD.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat sâmbătă dimineaţa, cu privire la această acţiune: „A plecat avionul care a fost aprobat pentru misiunea de sprijin pentru răniţii din Ucraina. Lista răniţilor a fost modificată de mai multe ori, au fost scoşi unii care erau mai puţin grav şi introduşi unii care sunt mai grav. Lista e acum de 12 răniţi, e posibil să se întoarcă cu mai puţini, asta nu ştim încă. Din 12, 11 sunt cu plăgi dupa împuşcare şi traumatisme prin explozii sau arsuri“. Aeronava este aşteptată să revină la Bucureşti în jurul orei 15.

Cei 12 răniţi vor fi trataţi în patru spitale din Bucureşti, Floreasca, Bagdasar Arseni, Elias şi Universitar.