Monica Niculescu, deţinătoarea titlului, este la doi paşi de o nouă finală la competiţia din Brazilia.
Aflat la doar cea doua ediţie, turneul de la Florianopolis, care pune la bătaie premii de 250.000 de dolari, pare să se transforme în ”campionatele României”.

Pe lângă Monica Niculescu, care a învins-o fără probleme aseară, scor 6-3, 6-1, pe muntenegreanca Danka Kovnici, în ”sferturi” s-au mai calificat Alexandra Cadanţu şi Alexandra Dulgheru, cea din urmă ajungând pe tabloul principal după ce a trecut prin calificări.

Monica Niculescu, care îşi apără singurul titlu cucerit în carieră, va avea o misiune dificilă în această fază a întrecerii, urmând să îşi măsoare forţele cu principala favorită la câştigarea turneului: Carla Suarez Navarro (Spania). Cele două sportive s-au mai duelat o singură dată, la Paris, în 2013, când iberica s-a impus în două seturi.

Alexandra Dulgheru, care a învins-o pe brazilianca Teliana Pereira (7-5, 6-2) pentru a ajunge între cele mai bune opt jucătoare de la Florianopolis, va încrucişa racheta cu a treia favorită - Klara Zakoplaova (Cehia).

Scorul confruntărilor directe este egal, Alexandra a învins în optimi la Bruxelles, în 2011, cu 6-3, 6-2, iar Klara a câştigat cu 7-6 (4), 6-2, în acelaşi an, în primul tur la Doha. Alexandra Cadanţu, care se află în jumătatea inferioară a tabloului, o va întâlni azi pe Yaroslava Shvedova, din Kazahstan.

În fiecare săptămână din acest sezon competiţional, cel puţin o reprezentantă a României a fost prezentă în sferturile de finală.