Autorităţile indoneziene au dispus vineri evacuarea a sute de mii de persoane, iar trei aeroporturi internaţionale au fost închise, după erupţia spectaculoasă a Vulcanului Kelud, pe Insula Java, informează AFP. Vulcanul este situat într-o regiune dens populată şi a intrat în erupţie joi seara.
Posturi de televiziune au difuzat imagini în care apar coloane de cenuşă şi lavă împroşcată către sate din vecinătate. Corespondenţi AFP la faţa locului afirmă că au văzut locuitori îngroziţi, plini de cenuşă, fugind pe motociclete sau la bordul maşinilor.
Aeroporturile Surabaya, Yogyakarta şi Solo au fost închise, a declarat un oficial însărcinat cu aviaţia în cadrul Ministerului Transporturilor, Herry Bakti, pentru postul Metro TV, care a filmat avioane acoperite de cenuşă pe tarmac.
Un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea catastrofelor a anunţat că 200.000 de persoane care locuiesc în 36 de sate aflate pe o rază de zece kilometri în jurul Vulcanului Kelud au primit ordin de evacuare.
"O ploaie de cenuşă, nisip şi pietre cade până la o distanţă de 15 kilometri de craterul vulcanului", a precizat Sutopo Purwo Nugroho.
Serviciile de intervenţie au trimis SMS-uri locuitorilor, îndemnându-i să nu se întoarcă acasă, anunţând că lava va continua să curgă în anumite sate şi că aerul este, în anumite zone, saturat de sulf.
Probabilitatea unei noi erupţii la fel de violente ca cea de joi este slabă, a anunţat Centrul pentru Prevenirea Riscurilor Vulcanologice şi Geologice. Erupţii ale Vulcanului Kelud (1.731 de metri) s-au soldat cu aproximativ 15.000 de morţi începând din secolul al XVI-lea, între care aproximativ 10.000 în 1568.
La începutul lui februarie, alt vulcan indonezian, Sinabung, a intrat în erupţie, provocând moartea a 16 persoane. Un vulcan "adormit" de aproximativ 400 de ani, el s-a "trezit" în 2010 şi în septembrie 2013.
Cutremurele şi erupţiile vulcanice sunt frecvente în Indonezia, un arhipelag imens, format din mii de insule şi insuliţe, situat pe Centura de Foc a Pacificului. În Indonezia există aproximativ 130 de vulcani activi.
Erupţie vulcanică în Indonezia
14 februarie 2014
(46 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Fostul deputat Gabriel Bivolaru, condamnat la 11 ani de închisoare
(18 decembrie 2015)
83 vizualizări
O adolescentă din România, înjunghiată mortal într-un parc din oraşul german Viersen. Suspectul, un bărbat de origine turcă, reţinut
(12 iunie 2018)
159 vizualizări
Steven Gerrard şi-a anunţat retragerea din naţionala Angliei
(21 iulie 2014)
42 vizualizări
Japonia comemorează trei ani de la accidentul nuclear de la Fukushima
(11 martie 2014)
28 vizualizări
FMI: Reducerea TVA la pâine, temporară
(31 iulie 2013)
29 vizualizări
Mii de oameni din Carei stau în beznă din 30 decembrie
(2 ianuarie 2015)
29 vizualizări
Accident în Argeş.Un microbuz s-a răsturnat într-o curbă periculoasă
(30 martie 2014)
41 vizualizări
Ruşii construiesc dirijabile echipate cu radare antirachetă
(13 iulie 2015)
26 vizualizări
Un turc aflat la volanul unui autoturism a lovit opt maşini în Capitală
(2 aprilie 2018)
53 vizualizări
Două bombardiere americane au survolat Marea Chinei de sud, dar nu au trecut “linia roşie”
(13 noiembrie 2015)
22 vizualizări
Cutremur în România,în zona Vrancea-Buzău
(17 iunie 2014)
146 vizualizări
Incidente la meciul CSA Steaua-Academia Rapid; Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
(14 aprilie 2018)
105 vizualizări
Arestări prelungite în „Dosarul silicoanelor”
(24 mai 2014)
42 vizualizări
Kim Jong-un va executa 33 de persoane pentru că au luat contact cu un misionar baptist
(8 martie 2014)
38 vizualizări
Ofensivă israeliană: Bilanţul total-438 de morţi
(21 iulie 2014)
33 vizualizări
Accident grav la Măgurele. Pieton accidentat mortal
(8 decembrie 2014)
288 vizualizări
Razie de amploare a autorităţilor în Giurgiu, tone de carne pentru piaţa din Bucureşti, confiscate
(31 martie 2017)
26 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024