O şicană în trafic a degenerat într-o bătaie generală, într-un bar din judeţul Constanţa. Mai mulţi tineri au intrat cu bâte şi cuţite în local, în căutarea unui bărbat care, spun ei, le-ar fi stropit maşina în trafic. Chiar dacă presupusul făptaş nu era acolo, bărbaţii i-au luat la bătaie pe clienţii din bar. Întreaga scena s-a petrecut sub ochii unui copil care se afla acolo împreună cu părinţii lui. Trei oameni au ajuns la spital, în urma altercaţiei.
Agresorii i-au luat la bătaie pe toţi cei aflaţi în bar, aşa că angajaţii i-au chemat imediat pe agenţii de la firma de pază.
Până au ajuns agenţii, însă, bătăuşii au fugit. Victimele au avut nevoie urgent de ajutorul medicilor.
Totul ar fi pornit de la o şicană în trafic. Un tânăr din Murfatlar plecase cu maşina din Constanţa şi se îndrepta spre casă. La un moment dat a depăşit un alt autoturism pe care, în trecere, l-a stropit.
Poliţiştii au deja un cerc de suspecţi şi spun că e doar o chestiune de timp până când indivizii vor fi traşi la răspundere pentru fapta lor.
Agresorii s-ar putea alege însă doar cu o amendă. Conform noului cod penal, dacă victimele nu vor avea nevoie de prea multe zile de îngrijiri medicale, ei ar urma să fie acuzaţi doar de tulburarea liniştii şi ordinii publice. Oamenii legii speră că imaginile de pe camerele de supraveghere ale sălii de pariuri care funcţionează în aceeaşi clădire să-i ajute.
Trei oameni au ajuns în spital din cauza unei şicane în trafic
10 februarie 2014
(43 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Doi ruşi, arestaţi după ce s-au conectat ilegal la două bancomate din Capitală şi au sustras peste 240.000 de lei
(28 iulie 2016)
27 vizualizări
Simona Halep în semifinale la Doha
(15 februarie 2014)
33 vizualizări
Doi atentatori, bărbat şi femeie, încolţiţi de luptători antitero, s-au detonat la Ankara
(8 octombrie 2016)
39 vizualizări
Coregraful Cornel Patrichi a murit
(5 aprilie 2016)
106 vizualizări
Simona Halep a învins-o pe Bojana Jovanovski în Fed Cup. România conduce Serbia cu 2-0
(20 aprilie 2014)
23 vizualizări
Barack Obama şi-a întrerupt discursul pentru a ajuta o femeie însărcinată
(22 octombrie 2013)
39 vizualizări
Ultimul bilanţ al atacului armat comis în noaptea de Revelion într-un club din Istanbul: 39 de morţi şi 69 de răniţi
(1 ianuarie 2017)
53 vizualizări
Poştaşii ies astăzi în stradă. Oamenii cer demiterea directorului general al Poştei Române
(7 mai 2014)
37 vizualizări
SUA îşi consolidează prezenţa în estul Europei, posibil şi în România
(31 martie 2016)
19 vizualizări
Poliţia rusă: Boris Nemţov s-ar fi plimbat cu o tânără ucraineancă în momentul în care a fost împuşcat
(28 februarie 2015)
38 vizualizări
Darius Vâlcov află azi dacă scapă de arest
(24 aprilie 2015)
34 vizualizări
Şef de clan mafiot prins în timp ce se uita la meci
(18 aprilie 2016)
75 vizualizări
Cristian Borcea va fi eliberat
(2 iulie 2018)
37 vizualizări
Absolvenţii de gimnaziu află la ce liceu au intrat. Afişarea în unităţile de învăţământ va fi efectuată mâine
(19 iulie 2016)
49 vizualizări
Rusia interzice importul de lactate din Lituania
(5 octombrie 2013)
38 vizualizări
Încă un cutremur în zona Galaţi
(3 octombrie 2013)
36 vizualizări
IGSU anunţă măsuri suplimentare pentru lichidarea incendiului şi eliminarea riscului de explozie la sonda de gaz care arde de duminică noapte în Satu Mare
(20 decembrie 2017)
25 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024