Protestatarii ucraineni au încercat, duminică, să îşi explice cauza în faţa unităţilor antirevoltă care protejează clădirile oficiale, proiectând în plină stradă jurnale de ştiri televizate, dar poliţiştii au răspuns difuzând la un volum mai mare cântece militare sovietice.
Opozanţii au instalat un cearşaf alb de mari dimensiuni pe doi stâlpi în faţa barierelor ridicate de poliţişti în faţa clădirilor Guvernului, pentru a transmite 24 de ore din 24, cu ajutorul unui proiector, jurnalele televizate ale posturilor de televiziune care le dau cuvântul. Dar poliţiştii, care dispun de o sonorizare mai puternică, au ripostat rapid difuzând vechi şlagăre sovietice şi cântece militare.
"Avem un sunet bun, dar cel al Berkut (unităţile antirevoltă) este mai puternic", a explicat pentru AFP un manifestant mascat, care s-a prezentat ca Vadim, evitând să îşi spună numele de familie. Chiar dacă doar câţiva poliţişti îşi schimbă percepţia în privinţa manifestaţilor, tot va fi o victorie, a apreciat el.
Dar potrivit colegului său Igor, poliţiştii sunt impenetrabili la acţiunea lor. "Nu se interesează de ştiri, ei au alte opinii, ei sunt convinşi că noi suntem răi, inamici", a declarat el.
Poliţia din Ucraina difuzează cântece sovietice
3 februarie 2014
(26 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Primarul Londrei vrea interzicerea accesului imigranţilor UE la beneficii sociale
(7 ianuarie 2014)
37 vizualizări
Fiul ministrului de externe francez, arestat pentru corupţie
(16 decembrie 2015)
18 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,7 în judeţul Vrancea
(6 ianuarie 2017)
16 vizualizări
DIICOT: 22 de români, exploataţi la muncă în Emiratele Arabe Unite
(29 aprilie 2014)
21 vizualizări
Stare de urgenţă în regiunea rusă Rostov din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni
(30 iunie 2014)
49 vizualizări
15 persoane din din Irak şi Siria, solicitanţi de azi, prinşi când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria
(14 iulie 2017)
24 vizualizări
Elveţienii votează dacă vor să aibă cel mai mare salariu minim din lume
(17 mai 2014)
41 vizualizări
MAE: Atenţionare de călătorie în Spania!
(16 decembrie 2016)
45 vizualizări
MAE: România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei
(28 octombrie 2017)
34 vizualizări
Ghepardul nu mai este cel mai rapid animal terestru din lume
(1 mai 2014)
88 vizualizări
Zeci de angajaţi de la o fabrică din Braşov intoxicaţi cu monoxid de carbon
(26 septembrie 2014)
30 vizualizări
Botoşani: Protest al şoferilor din cauza stării proaste a unui drum judeţean
(4 decembrie 2016)
22 vizualizări
O tânără care conducea cu 200 km/h pe DN2, depistată de poliţişti
(31 august 2014)
33 vizualizări
25 de persoane ucise de viscol în Statele Unite
(15 februarie 2014)
35 vizualizări
Reacţia lui Adrian Sârbu la descinderile de la Trustul Mediapro
(2 aprilie 2014)
68 vizualizări
CSM a avizat arestarea judecătorului lui Dan Voiculescu
(29 aprilie 2014)
39 vizualizări
Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv
(8 mai 2015)
34 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole