Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi una a fost rănită într-un grav accident rutier produs pe DN 1 în judeţul Cluj, între localităţile Huedin şi Poieni.

În accident au fost implicate un autoturism SUV şi un autocar. Din primele cercetări reiese că SUV-ul a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit violent de autocar, care circula regulamentar. Cele patru persoane care şi-au pierdut viaţa se aflau în maşina de teren. O a cincea persoană care se afla în autoturism a fost rănită grav. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, de naţionalitate siriană, care locuieşte în comuna Bragadiru, de lângă Bucureşti, şi care a intrat în operaţie la Clinica de Chirurgie nr. I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Toate victimele au fost pasagerii maşinii de teren. Autocarul implicat în accident se îndrepta dinspre Oradea spre Cluj, dar nu transporta pasageri în momentul accidentului.

Circulaţia rutieră a fost întreruptă pe ambele sensuri, în urma accidentului, traficul revenind la normal după aproximativ trei ore.