Acţiune de salvare spectaculoasă la Constanţa. O navă în care se aflau 29 de refugiaţi afgani, între care 8 copii, plutea în derivă în apropierea ţărmului românesc. Vasul a fost adus la mal de poliţiştii de frontieră, iar transfugii au rămas în custodia Gărzii de Coastă şi vor ajunge la Centrul de Refugiaţi de la Galaţi.

Afganii au spus că au plecat pe jos din ţara lor până în Turcia. Acolo au plătit o călăuză care să-i aducă în România. De aici urmau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schangen, cel mai probabil în Germania. Dar călăuza l-a luat banii, apoi i-a abandonat în apropierea apelor teritoriale româneşti.

Un număr de 13 persoane au avut nevoie de intervenţie de specialitate din partea autorităţilor medicale din Constanţa, 11 fiind transportate pentru investigaţii la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Niculescu, a declarat că între cele 11 persoane duse la spital se aflau şi şapte copii şi trei femei. Aceştia erau deshidrataţi şi aveau o stare febrilă, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Este al patrulea caz de transfugi prinşi pe mare în ultimere luni.