Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum „Haiducii lui Şaptecai“, „Zestrea Domniţei Ralu“ şi „Săptămâna Nebunilor“, a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru Mediafax, fiica artistului, Oana Cocea

Dinu Cocea a încetat din viaţă într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea. „Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale“, a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.

Dinu Cocea s-a stabilit în România în ultimii ani, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

Fiica regizorului a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.

Dinu Cocea a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a precizat Oana Cocea.

Acesta a regizat 14 filme româneşti extrem de cunoscute publicului, precum „Haiducii“ (1966), „Zestrea Domniţei Ralu“ (1971); „Stejar- extremă urgenţă“ (1974); „Ecaterina Teodoroiu“ (1978); Iancu Jianu (1980).

Cocea a căzut în dizgraţie faţă de regimul comunist din cauza unui proiect de film „Pe apa Sâmbetei”, în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul naţional de televiziune. În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1985, stabilindu-se la Paris.
La ediţia din 2010 a „Festivalului Internaţional de Film” de la Iaşi, i s-a decernat „Premiul de Excelenţă” pentru întreaga activitate, ca o recunoaştere a contribuţiei aduse cinematografiei româneşti.