Cel puţin 29 de persoane au fost ucise şi alte patru au fost grav rănite după ce autobuzul lor a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-o prăpastie în nordul Thailandei, a transmis poliţia, citată de AFP.

"Credem că şoferul a adormit", a declarat pentru AFP Sukit Samana, responsabil al poliţiei din provincia Phetchabun. Poliţia a confirmat că nu existau cetăţeni străini la bordul autobuzului inter-regional, mijloc de transport preferat de thailandezi însă foarte puţin utilizat de turişti.

Martorii care au semnalat accidentul poliţiei au declarat că autobuzul avea viteză mare înainte de accident.

"Am găsit 28 de corpuri în prăpastie, care are o adâncime de 30 de metri. O altă persoană a decedat la spital", a adăugat responsabilul. Patru răniţi se află de asemenea în stare critică.

Acest accident survine în timp ce milioane de thailandezi pleacă la drum cu ocazia sărbătoririi Noului An. Accidentele de transport sunt foarte frecvente în Thailanda care are una dintre cele mai ridicate rate ale numărului victimelor accidentelor auto.

Un raport recent al Organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS) evocă un număr de 38.1 morţi în medie în accidente auto pentru 100.000 de locuitori în Thailanda, faţă de 18.5 în Africa de Sud, comparativ.

Nerespectarea regulilor de circulaţie, inclusiv a numărului maxim de ore de muncă ale unui şofer, este una dintre explicaţiile pentru aceste statistici nefaste.