Indivizi înarmaţi au ucis, vineri, 18 persoane, majoritatea iranieni, care lucrau, la nord de Bagdad, la un gazoduct care face legătura între Iran şi Irak, anunţă autorităţile irakiene, citate de AFP.
Cincisprezece iranieni şi trei irakieni au fost ucişi, iar alte şapte persoane au fost rănite în atacul care a avut loc în zona localităţii Balad Ruz.
Alte 16 persoane au fost ucise, vineri, în regiunea Bagdad, în atacuri cu maşini-capcană.
Violenţele din Irak s-au intensificat anul acesta, atingând niveluri similare cu cele din anul 2008. Peste 6.350 de persoane au fost ucise anul acesta în Irak.