Poliţiştii maramureşeni de la investigaţii criminale au depistat, pe raza oraşului Borşa, un bărbat pe numele căruia autorităţile judiciare belgiene au emis un mandat european de arestare. Acesta este urmărit pentru comiterea a 17 infracţiuni contra patrimoniului şi aderare la un grup infracţional organizat.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Suspectul va fi prezentat Curţii de Apel Cluj pentru demararea procedurilor de predare către autorităţile belgiene.