Proteste în Piaţa Universităţii din Capitală, în semn de solidaritate cu opozanţii exploatării gazelor de şist în Vaslui şi Sibiu. Câteva sute de oameni participă la miting, iar în urmă cu puţin timp unii dintre aceştia s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Peste o sută de persoane care s-au adunat, sâmbătă, la fântâna de la Universitate pentru a protesta faţă de explorarea gazelor de şist, exprimându-şi susţinerea pentru protestatarii de la Pungeşti, au fost împiedicaţi de jandarmi să blocheze bulevardul, aceştia intenţionând să meargă spre Guvern. Jandarmii au format un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari să iasă pe stradă şi au făcut apel la aceştia să rămână pe trotuar. Manifestanţii care protestează la Universitate au pancarte pe care scrie „Opriţi genocidul împotriva poporului român“, „Solidaritate cu Pungeşti“, „Revoluţia începe de la Roşia Montană“, „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii să nu se implice“, „Punga asupritorilor sau Pungeştiul apărătorilor“, „Jos Guvernul trădător.

În fiecare duminică au avut loc proteste în Piaţa Universităţii din Capitală, ale opozanţilor proiectului minier de la Roşia Montană. Manifestanţii au mers în marş pe mai multe străzi din Capitală, au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română şi Direcţia Naţională Anticorupţie.