CFR Călători introduce din 1 decembrie 2013 un nou serviciu zilnic de transport internaţional pe ruta Bucureşti - Budapesta - Viena şi retur, potrivit Agerpres. Trenul internaţional Dacia este format din vagoane de dormit, vagon cuşetă, vagoane clasă şi vagon restaurant, oferind pasagerilor standarde înalte de confort şi siguranţă. Preţurile legitimaţiilor internaţionale de călătorie încep de la 39 euro pe sens, pentru o călătorie Bucureşti — Viena, la vagonul de clasa a II-a.

Călătorii care circulă cu vagoanele de dormit şi cuşetă beneficiază de mic dejun, inclus în preţul biletului de călătorie. De asemenea, pe parcursul călătoriei, în vagonul restaurant, toţi pasagerii pot beneficia, contra cost, de servirea micului dejun, prânzului şi cinei.

În vagoanele de dormit, grupurile de patru pasageri pot opta pentru deschiderea peretelui despărţitor dintre două cabine, fără a mai fi nevoie să fie utilizat culoarul vagonului. De asemenea, prin oferta DeLuxe, călătorii vor beneficia de un plus de confort, cabinele DeLuxe având grup sanitar propriu şi duş. Trenul internaţional Dacia va sosi în fiecare dimineaţă la Viena Westbahnhof la ora 08.16, plecarea către Bucureşti Nord fiind programată în fiecare seară la ora 19.48.

Cumpărarea legitimaţiilor de călătorie se face din peste 80 de puncte de vânzare ale CFR Călători deschise traficului internaţional (staţii  şi agenţii) şi din orice punct de vânzare bilete din Europa.