Zece persoane au fost rănite în urma unui accident care s-a produs în această dimineaţă pe autostrada A1, Bucureşti - Piteşti. Accidentul a avut loc la kilometrul 20 al autostrăzi A 1, pe sensul Bucureşti - Piteşti, iar persoanele care au fost rănite se aflau într-un vehicul cu o capacitate maximă de nouă locuri. Din primele informaţii, se pare că şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat în parapet.
La faţa locului s-au deplasat echipaje de intervenţie şi ambulanţe. Răniţi au fost transportaţi la spital, aceştia nu au răni grave.
Circulaţia pe autostradă se desfăşoară în condiţii normale de trafic.
Zece persoane rănite într-un accident pe A1
12 iulie 2013
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Satu Mare: 20 de persoane rănite, în urma ciocnirii între două autobuze; 17, duse la spital
(24 martie 2015)
24 vizualizări
Patrule militare pe navele de pasageri care traversează Canalul Mânecii
(3 august 2016)
46 vizualizări
Petra Kvitova a câştigat turneul de la Wimbledon
(6 iulie 2014)
37 vizualizări
Vremea se va răci în toată ţara
(1 octombrie 2014)
57 vizualizări
Cel puţin 70 de oameni au fost ucişi în 24 de ore în lupte dintre armată şi teroriştii din Frontul al-Nusra, lângă Alep
(6 mai 2016)
27 vizualizări
Accident grav pe DN 17. Un TIR a intrat în plin într-un microbuz oprit la semafor
(13 mai 2016)
37 vizualizări
Din cauza secetei, un sat din Botoşani este aprovizionat cu apă de pompieri
(28 august 2016)
23 vizualizări
Bulgaria: Doi migranţi au murit înecaţi şi patru sunt daţi dispăruţi în Dunăre
(13 septembrie 2016)
28 vizualizări
Pachet suspect la bordul unui avion
(20 decembrie 2015)
16 vizualizări
Moscova ia în calcul redeschiderea unor baze militare în alte state, printre care Vietnam şi Cuba
(8 octombrie 2016)
25 vizualizări
Peste o sută de tone de alimente confiscate într-un dosar de evaziune fiscală
(2 noiembrie 2013)
34 vizualizări
Zece persoane, reţinute pentru proxenetism în Bucureşti
(12 septembrie 2015)
22 vizualizări
Vâlcov rămâne în arest preventiv
(8 aprilie 2015)
19 vizualizări
Sibiu: Trei fete de 15 şi 16 ani au fost rănite, după ce au căzut de pe un carusel în urma unei defecţiuni la sistemul hidraulic
(15 iulie 2017)
76 vizualizări
Bacău: Stavarache, aflat sub control judiciar, a revenit la Primărie dar a intrat în concediu de odihnă
(4 februarie 2015)
42 vizualizări
Jaf la o casă de amanet
(6 ianuarie 2015)
36 vizualizări
Traian Băsescu, cercetat pentru spălare de bani
(20 aprilie 2016)
27 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole