Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României între 1996 şi 2000, împlineşte 74 de ani. În prezent, fostul şef de stat este geolog şi profesor de Mineralogie la Universitatea Bucureşti.Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939, la Tighina - astăzi, în Republica Moldova. A fost candidatul Convenţiei Democrate Române la alegerile prezidenţiale din septembrie 1992, obţinând în urma celui de-al doilea tur de scrutin funcţia de preşedinte al României (1996-2000). În decembrie 2000, Emil Constantinescu a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat, reluându-şi activitatea universitară.

Activitatea sa ştiinţifică a fost apreciată, încă din 1980, când i s-a acordat Premiul Academiei pentru lucrarea 'Mineralogeneza zăcământului Sasca Montană'.

A publicat 12 cărţi, peste 60 de studii ştiinţifice în geologie apărute în România şi în străinătate, 36 rapoarte geologice, cinci expertize geologice, trei hărţi geologice, două ghiduri excursii geologice, peste 100 de articole, interviuri, disertaţii pe subiecte din domeniile politic, economic, social, educaţie, cultură şi ecologie, publicate în reviste, precum şi în volume în întreaga lume.  

Membru de onoare şi membru ales al Societăţilor geologice şi mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societăţii de Geografie din Franţa şi al Societăţii National Geographic din SUA. Din 2006 este membru al Academiei Mondiale de Ştiinţă şi Artă din Statele Unite ale Americii. Din 1992 este preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie.