O femeie a fost arestată preventiv pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice şi corupere sexuală a minorilor, fiind acuzată că, începând cu anul 2015, a distribuit pe internet materiale pornografice cu cele două fiice ale sale, în vârstă de 12 şi 14 ani, iar pe fata cea mică a folosit-o la videochat, beneficiarii fiind cetăţeni străni.

Potrivit Poliţiei Române, femeia, în vârstă de 40 de ani, din judeţul Argeş, a fost reţinută de procurorii DIICOT Piteşti, apoi arestată preventiv pentru 30 de zile de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiunile de corupere sexuală a minorilor şi producere, deţinere şi distribuire prin intermediul internetului de materiale pornografice cu minori.

În acest caz, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii DIICOT Piteşti au făcut o percheziţie la locuinţa femeii, fiind ridicate sisteme informatice şi medii de stocare, iar acţiunea se înscrie într-o serie de activităţi desfăşurate în cadrul unei echipe comune de anchetă constituite între autorităţile judiciare din România şi cele din Norvegia.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2015 femeia ar fi produs, deţinut şi distribuit pe internet materiale pornografice cu fiicele sale de 12, respectiv 16 ani. De asemenea, ea este suspectată că, în aceeaşi perioadă, ar fi determinat-o pe fiica sa de 12 ani să participe la activităţi de tip videochat care erau transmise către cetăţeni străini.