Poliţiştii caută un cetăţean pakistanez care a dispărut luni seară din Centrul cu regim închis de la Otopeni al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), unde era cazat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări, Ermina Mihai, a declarat, marţi, pentru News.ro că bărbatul de origine pakistaneză a dispărut în cursul serii de luni, însă nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul, în acest sens Inspectoratul declanşând un control.

Reprezentantul IGI a precizat că bărbatul nu avea drept de şedere în România şi urma să fie trimis în ţara de origine.

La această oră, cetăţeanul pakistanez care a fugit din centrul cu regim închis este căutat de către poliţişti.