Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizări de temperaturi ridicate pentru începutul lunii august în mai multe state europene, printre care Ungaria, Italia, Serbia şi Croaţia. Este cod roşu de caniculă în Ungaria şi Serbia. Temperaturile vor atinge şi 42 de grade la umbră.

Mai multe judeţe din Ungaria se confruntă, începând de marţi dimineaţă, cu un cod roşu de caniculă. Acestea sunt Bács-Kiskun, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok şi Békés. În restul ţării este în vigoare o avertizare cod portocaliu de caniculă.

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Ungaria că Inspectoratul de Meteorologie local a emis o atenţionare de cod roşu de temperaturi extreme din dimineaţa zilei de 02 august 2017, pentru judeţele Bács-Kiskun, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok şi Békés. Pentru celelalte judeţe, mai puţin Nógrád şi Borsod-Abaúj-Zemplén, va fi în vigoare un cod portocaliu", informează MAE.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite expunerea directă la soare, în special la orele amiezii, şi să aibă la dispoziţie suficiente rezerve de lichide pentru o hidratare corespunzătoare. Autorităţile ungare au anunţat că este de aşteptat ca situaţia să se permanentizeze în prima decadă a lunii august.