DN22 Tulcea-Galaţi este inundat în zona Teliţa, la intersecţia cu un drum judeţean, în urma unei ploi torenţiale, iar autoturismele nu pot circula, ci doar autovehiculele de dimensiuni mari. În zonă intervin două utilaje.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în prezent, în urma unei ploi torenţiale, DN22 Tulcea – Galaţi este inundat în zona Teliţa, la intersecţia cu DJ 229A.

Autoturismele nu pot trece. Pot circula doar autovehiculele de dimensiuni mari.