Şaisprezce persoane din Irak, între care nouă copii cu vârste între 7 şi 16 ani, au fost prinse de poliţiştii de frontieră de la Curtici, în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară, printr-un lan de porumb, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. Potrivit Poliţiei de Frontieră, sâmbătă, poliţiştii de frontieră de la Curtici, judeţul Arad, au depistat şaisprezece persoane - 7 adulţi şi 9 minori - care mergeau printr-un lan de porumb, spre Ungaria, grupul fiind oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul Poliţiei pentru cercetări. Poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, şapte adulţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani şi nouă copii cu vârste între 7 ani şi 16 de ani. Toate persoanele sunt solicitante de azil în România şi au spus că intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Irakienii au mai spus că au călătorit până în localitatea Dorobanţi cu mai multe taxiuri, iar de acolo şi-au continuat călătoria pe jos peste câmp, până în momentul reţinerii.
Şaisprezece irakieni, între care nouă copii, prinşi la Curtici în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară
9 iulie 2017
(18 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ştii când vor avea loc alegerile prezidenţiale?
(26 iunie 2014)
41 vizualizări
Violenţe la Sarajevo
(8 februarie 2014)
25 vizualizări
Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria
(22 noiembrie 2013)
40 vizualizări
Gigi Becali cere reducerea pedepsei cu şase luni
(6 august 2014)
23 vizualizări
Youtube şi Facebook ar putea fi interzise în Turcia
(7 martie 2014)
24 vizualizări
Incident la Fukushima
(1 octombrie 2013)
31 vizualizări
Tragedie în Indonezia. Bilanţul a ajuns la 384 de morţi şi sute de răniţi, după cutremurul urmat de tsunami
(29 septembrie 2018)
92 vizualizări
Mii de persoane au mărşăluit pe străzile londoneze împotriva ieşirii Marii Britanii din UE
(26 martie 2017)
32 vizualizări
Autorităţile de la Beijing au ridicat codul roşu de smog
(22 decembrie 2016)
25 vizualizări
Patru morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimenisiuni într-un cartier rezidenţial din Riverside, California
(28 februarie 2017)
18 vizualizări
Mexic: Cel puţin 39 de morţi în confruntări între poliţişti şi indivizi înarmaţi
(23 mai 2015)
19 vizualizări
Justiţia sârbă condamnă în premieră statul la plata unor daune pentru kosovari
(9 aprilie 2016)
16 vizualizări
Fidesz a câştigat alegerile din Ungaria, cu 48 la sută din voturi
(7 aprilie 2014)
70 vizualizări
Mirel Palada, schimbat din funcţia de purtător de cuvânt al Executivului
(3 septembrie 2014)
50 vizualizări
Cod portocaliu de caniculă vineri şi sâmbătă, cu temperaturi de până la 40 de grade, în cea mai mare parte a ţării
(29 iunie 2017)
27 vizualizări
O femeie-cascador a murit pe platourile de filmare la ”Deadpool 2”
(15 august 2017)
30 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole