Autorităţile din provincia canadiană British Columbia au declarat stare de urgenţă, din cauza celor peste 180 de incendii cu care se confruntă, ce au dus la evacuarea a aproximativ 7.000 de persoane, relatează BBC News.
Incendiile ameninţă mai multe comunităţi din centrul provinciei. Cel mai puternic dintre ele, Gustafsen, aflat în apropiere de oraşul 100 Mile House, la 400 de kilometri nord de Vancouver, acoperea sâmbătă după-amiază aproximativ 3.200 de hectare.Circa 120 de pompieri erau mobilizaţi pentru a-l stinge.
“Potrivit aşteptărilor, incendiul se va extinde substanţial în următoarele ore, iar creşterea va depinde de vreme şi de vânt”, a anunţat agenţia, cerând oamenilor să fie precauţi şi să evite zonele afectate.
Nimeni nu a fost rănit, iar autorităţile le cer locuitorilor să îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a fi în siguranţă.
Guvernul federal a dat asigurări că monitorizează situaţia şi că este pregătit să ofere asistenţe la nevoie. În plus, alte provincii din ţară şi-au oferit deja ajutorul.
De exemplu, provincia Saskatchewan a trimis trei avioane şi 30 de pompieri, dar şi personal auxiliar.
În total, aproximativ 260 de pompieri din afara provinciei ar urma să ajungă în British Columbia săptămâna viitoare, a anunţat ministrul pentru Resurse Naturale John Rustad.
Autorităţile forestiere au afirmat că fulgerele, vântul puternic şi temperaturile ridicate au contribuit la răspândirea flăcărilor, astfel că incendiile acoperă în prezent sute de kilometri. Iar vremea caldă ar urma să continue în următoarele zile, au avertizat meteorologii, subliniind că o mare parte din sudul provinciei British Columbia este ameninţat de incendii.
"Starea vremii nu este favorabilă”, a admis Rustad. „Focul se comportă foarte agresiv, astfel că un atac direct este dificil”, a adăugat el.
"Indiferent ce aduc aceste incendii de vegetaţie, vom depăşi”, a afirmat premierul provinciei, John Horgan, într-un comunicat.
British Columbia se confruntă, în medie, cu 2.000 de incendii pe an, dar majoritatea sunt stinse sau controlate în decurs de 24 de ore.
Aceasta este pentru prima dată când autorităţile din British Columbia declară stare de urgenţă în ultimii 14 ani.
Aproximativ 7.000 de oameni evacuaţi din cauza incendiilor puternice de vegetaţie din Canada
9 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- autoritati,
- incendii,
- canada,
- provincie,
- urgenta
(65 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Plantaţie de canabis, pe o insulă din Delta Dunării. I-ar aparţine unui politician
(27 august 2018)
270 vizualizări
SUA: Furtuna tropicalǎ Arthur ar putea strica ziua de 4 iulie
(3 iulie 2014)
87 vizualizări
Turişti străini, soţ şi soţie, morţi după ce s-au răsturnat cu un ATV în apropierea Gheţarului Scărişoara
(2 octombrie 2016)
64 vizualizări
Poliţist lovit cu jeep-ul de o şoferiţă din Neamţ
(13 ianuarie 2014)
62 vizualizări
Comisia Europeană a respins noul cod fiscal
(26 iunie 2015)
31 vizualizări
Români arestaţi în Muntenegru pentru că au încercat să le vândă arme teroriştilor
(18 decembrie 2014)
39 vizualizări
JO 2014: Delegaţia României a plecat duminică dimineaţă la Soci
(2 februarie 2014)
33 vizualizări
Atacurile de la Paris repun în discuţie problema accesului la informaţii
(10 ianuarie 2015)
31 vizualizări
Cinci copii au leşinat în curtea unei şcoli din Bucureşti
(31 mai 2016)
28 vizualizări
Bărbat reţinut după ce ar fi vândut online peste 1,4 tone de articole pirotehnice în valoare de 158.000 de lei
(29 decembrie 2016)
23 vizualizări
Meteorologii anunţă scăderi de temperatură şi precipitaţii în toate regiunile în perioada următoare
(15 aprilie 2018)
76 vizualizări
Mai mulţi pietoni au fost loviţi de o maşină pe Calea Văcăreşti, din Capitală
(25 iunie 2017)
56 vizualizări
Prima decizie a Iuliei Motoc la CEDO, împotriva României
(10 februarie 2014)
62 vizualizări
Un autocar Atlassib s-a răsturnat în Italia. 8 români au fost răniţi
(27 noiembrie 2016)
115 vizualizări
Turcia propune construirea unui oraş pentru refugiaţii din Siria
(5 martie 2016)
27 vizualizări
Peste 300 de contravenţii şi infracţiuni rutiere, depistate de poliţiştii prahoveni
(3 ianuarie 2014)
56 vizualizări
Zeci de percheziţii la cabinete medicale într-un dosar penal care vizează 31 de spitale
(31 mai 2016)
34 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole