Zece autospeciale şi 72 de pompieri luptau împotriva flăcărilor sâmbătă, în estul Londrei, după ce un incendiu a cuprins un apartament de la etajul trei al unui bloc scund, în care un bărbat a fost rănit şi condus la spital, relatează Reuters.

Regatul Unit este afectat, în ultimele zile, de un incendiu în care au murit cel puţin 79 de persoane, într-un bloc cu 24 de etaje, în vestul Londrei, pe 14 iunie, care i-a surprins pe locatari în somn.

Incendiul de la Grenfell Tower s-a extins rapid, a transformat imobilul într-o torţă uriaşă şi i-a îngrozit pe rezidenţi.

Sinistrul, cel mai sângeros incendiu din capitală după al Doilea Război Mondial, a declanşat inspecţii la nivel naţional la clădirile înalte de locuinţe, după ce poliţia a anunţat că învelitoarea folosită la Grenfell nu a trecut teste de siguranţă.

Pompierii din Londra - care lucrează totodată la evacuarea unor locuitori într-o zonă din nordul capitalei, unde au constat că s-a folosit aceeaşi învelitoare ca la Grenfell - au anunţat că au fost chemaţi să intervină sâmbătă la o clădire în Bethnal Green, în estul Londrei, unde un apartament de la etajul trei şi acoperişul erau în flăcări

Ei au primit 50 de apeluri telefonice la linia lor de urgenţă.

”Pompieri din Bethnal Green şi de la staţii din jur se află la faţa locului”, au anunţat ei într-un comunicat.

”Cauza incendiului este necunoscută în această etapă”, se arată în comunicat.

”Un întreg apartament de la etajul trei şi acoperişul sunt în flăcări. Un bărbat a fost condus la spital de echipaje aparţinând Serviciului de Ambulanţă al Londrei”, precizează pompierii.