Patru membri ai familiei islamistului radicalizat, în vârstă de 31 de ani, mort într-un atentat eşuat de pe Champs-Elysees, care nu s-a soldat cu alte victime, au fost plasaţi în arest preventiv, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Fosta soţie a lui Adam Dzaziri, precum şi fratele şi cumnata sa, au fost reţinuţi luni seară, în cursul percheziţiilor la domiciliul familiei din Plessis-Pâté, în Essonne, a anunţat sursa citată sub acoperirea anonimatului.

De asemenea, tatăl agresorului a fost plasat, de asemenea, „în arest preventiv în cursul serii (de luni – n.r.), când se prezenta la domiciliu”, a adăugat sursa.

Luni după-amiază, un bărbat care conducea o berlină albă a lovit o furgonetă a poliţiei, pe Champs-Elysees. Maşina sa a luat foc.

Şoferul, care a fost scos din vehicul de forţele de ordine, a decedat.

Echipe de genişti au verificat automobilul, unde au găsit o puşcă de tip Kalaşnikov, două pistoale şi o butelie de gaz .

Bulevardul Champs-Elysees, unul dintre simbolurile Parisului, a fost deja teatrul unui atentat.

Pe 20 aprilie, Karim Cheurfi, un francez în vârstă de 29 de ani, cu un cazier judiciar încărcat, a împuşcat mortal un poliţist, pe Xavier Jugelé, şi a rănit alţi doi., înainte de a fi ucis de forţele de ordine.

Un mesaj scris de mână, ”apărând cauza Daech”, a fost găsit pe o hârtie în apropiere de corpul acestuia, iar atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic.

viewscnt