Incendiul izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri la Hotel Ciucaş din Poiana Braşov a fost stins în cursul dimineţii, în urma unei intervenţii de aproximativ şase ore, îngreunată de vântul puternic care a dus la extinderea focului la acoperişul hotelului.

Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, deoarece focul s-a manifestat violent la acoperişul hotelului din cauza vântului puternic. 

Incendiul a fost stins miercuri dimineaţă, după o operaţiune care a durat mai bine de şase ore, iar pompierii au intervenit cu nouă autospeciale şi trei autoscări şi au fost ajutaţi de colegii din Râşnov şi Covasna. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, flăcările au distrus acoperişuş hotelului pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a precizat că în zonă au mai rămas două autospeciale deoarece mai există încă focare ascunse care ar putea reaprinde incendiul. 

Hotelul Ciucaş este în renovare de câţiva ani, iar în momentul izbucnirii incendiului, marţi seară, în zonă nu se aflau turişti.