Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa pentru trafic de droguri şi punere în circulaţie a unor bancnote false, ei fiind prinşi în parcarea unui complex comercial din Constanţa, având asupra lor suma de două de euro, compusă din bancnote false. Cei trei aveau intenţia de a aduce droguri din America de Sud prin intermediul unui alt tânăr care a fost prins cu sprijinul autorităţile franceze la sfârşitul lunii mai, având asupra sa peste 700 de grame de cocaină.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în 2 iunie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Salim Mustafa, zis "Unchiu”, Mădălin-Alexandru Popa, zis "Cap” şi Mihai-Adrian Mocanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi punerea în circulaţie de valori falsificate.
“În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna aprilie 2017, inculpatul Mustafa Salim împreună cu inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru, Mocanu Mihai-Adrian şi alte persoane, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, structură care a subzistat până în data de 1 iunie 2017 şi care a acţionat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, de introducere în ţară de droguri de mare risc şi de punerea în circulaţie de valori falsificate”, se arată în comunicatul DIICOT.
Astfel, la începutul lunii aprilie 2017, liderul grupării, Salim Mustafa, zis "Unchiu” a recrutat un tânăr, în scopul pregătirii acestuia pentru a aduce droguri de mare risc din America de Sud către Europa.
“La grupul infracţional au aderat inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian, care, sub coordonarea liderului grupării au pus la dispoziţie mijloace de comunicare şi au ţinut legătura cu cărăuşul, finanţându-i deplasarea în afara ţării“, a mai precizat sursa citată.
Oamenii legii au stabilit că tânărul cu rol de cărăuş a primit o cantitate de cocaină cu care se îndrepta către Europa din America de Sud. Cu sprijinul autorităţilor franceze, tânărul respectiv a fost prins pe data de 30 mai, fiind găsită asupra sa cantitatea de 707 grame cocaină.
De asemenea, anchetatorii au mai descoperit că Mădălin-Alexandru Popa şi Mihai-Adrian Mocanu l-au însoţit permanent pe Salim Mustafa, asigurându-i acestuia protecţia pe timpul deplasărilor şi asigurându-i transportul în diferite zone ale ţării în scopul plasării de monedă euro falsificată.
La data de 1 iunie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri din cadrul BCCO Constanţa au organizat prinderea în flagrant a celor trei, acest lucru având loc în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanţa. Cu această ocazie cu care asupra acestora a fost găsit suma de 2000 euro - compusă din bancnote false de 20 de euro şi 50 de euro, pe care intenţionau să le pună în circulaţie.
Ulterior, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţele Constanţa şi Galaţi, fiind identificate şi ridicate mijloace materiale de probă.
Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul BCCO Galaţi, IPJ Constanţa , IPJ Galaţi precum şi al Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanţa.
Trei bărbaţi care au încercat să aducă droguri din America din Sud şi să plaseze bancnote false, arestaţi preventiv
6 iunie 2017
(22 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
150 de persoane, implicate într-un conflict între două grupuri de romi care au întins mese şi au făcut grătare în cimitir
(23 aprilie 2017)
31 vizualizări
AFP: Gruparea jihadistă Statul Islamic revendică atacul armat de pe Champs-Élysées, comis de Abu Yussef Belgianul
(21 aprilie 2017)
41 vizualizări
Navă naufragiată în Marea Neagră: Doi marinari au murit, nouă sunt sunt daţi dispăruţi
(19 aprilie 2017)
21 vizualizări
Primele rezultate ale anchetelor ANAF: Averi de 20 de milioane de lei nejustificate
(17 august 2015)
29 vizualizări
Turcia: Doi soldaţi şi un poliţist, ucişi în atacuri atribuite PKK
(30 septembrie 2015)
23 vizualizări
Rusia acuză NATO că încearcă destabilizarea Caucazului. Premieră pentru SUA în relaţia cu Georgia
(7 mai 2016)
37 vizualizări
Raed Arafat: Flota SMURD va rămâne la sol
(15 decembrie 2014)
42 vizualizări
Vaslui: Două asistente, rănite după ce ambulanţa în care se aflau s-a răsturnat
(23 decembrie 2014)
14 vizualizări
Turist rănit, după ce a alunecat pe o fâşie de zăpadă în Munţii Făgăraş
(14 iulie 2017)
52 vizualizări
Bărbat din Bistriţa Năsăud, mort după ce a fost împuşcat de un poliţist
(9 decembrie 2017)
62 vizualizări
Aproximativ o sută de poliţişti, jandarmi şi localnici caută un băieţel de 2 ani, dispărut de aseară, din apropierea casei
(6 ianuarie 2018)
252 vizualizări
Un român a fost rănit în atentatul de la Tel Aviv
(9 martie 2016)
33 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade
(19 aprilie 2014)
28 vizualizări
Autorităţile franceze, sesizate despre cazul unor presupuşi şoferi români care bat imigranţi
(23 martie 2015)
27 vizualizări
METEO: Cum va fi vremea până la data de 25 octombrie
(13 octombrie 2015)
87 vizualizări
Accident mortal pe DN1, la Nistoreşti
(24 decembrie 2014)
246 vizualizări
TIR răsturnat pe DN1, la Băneşti
(20 iulie 2013 - Cristina IANCU)
169 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole