Bilanţul accidentului feroviar care a avut loc joi la Bistriţa a crescut la cinci morţi. Poliţiştii au stabilit că vinovată este şoferiţa de 19 ani, care obţinuse permisul în urmă cu o lună şi jumătate şi care nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind lovită în plin de un tren.

Bilanţul accidentului feroviar din Bistriţa a crescut la cinci morţi; patru erau fraţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Marius Rus, victimele accidentului feroviar care a avut loc joi, în Bistriţa, au fost găsite prinse în caroseria avariată a maşinii, fiind nevoie, în primă fază, să intervină echipajele de descarcerare.

„Echipajele de intervenţie au găsit la faţa locului cinci victime încarcerate. Din păcate, trei dintre acestea prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, iar două erau în stop cardio-respirator. () Intervenţia a fost una dificilă, contra cronometru. Autoturismul a fost distrus în întregime. Toate victimele erau prinse în caroseria avariată a autoturismului, iar pentru a ajunge la ele echipajele de intervenţie au fost nevoite să îndepărteze mai multe elemente de caroserie”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.

Medicii care au intervenit la locul accidentului au stabilit că trei dintre victime nu au avut nicio şansă în urma aaccidentului, murind pe loc. Este vorba despre şoferiţa de 19 ani, de sora acesteia în vârstă de 15 ani şi de un verişor de-al acestora, în vârstă de 19 ani.

Un alt tânăr, frate cu cele două fete decedate la faţa locului, a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital, iar sora cea mai mică, o fetiţă de 12 ani a fost preluată în stare critică de un elicopter SMURD pentru a fi transferată la secţia de traumă de la Târgu Mureş, însă şi ea a murit.

Conform poliţiştilor, lipsa de experienţă în conducere, graba şi neatenţia, au fost cauzele principale ale producerii accidentului.

„Din păcate, am asistat la unul dintre cele mai grave evenimente rutiere produse în judeţul Bistriţa-Năsăud în ultimii ani. O conducătoare auto care nu s-a asigurat corespunzător la trecerea cu nivel cu calea ferată semnalizată corespunzător şi o clipă de neatenţie a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Am înregistrat cinci victime din care trei au decedat la faţa locului şi două la spital. Maşina a fost dusă pe calea ferată circa 200 metri, impectul a fost foarte violent”, a spus şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, comisar şef Mihai Pânzariu.

Trenul în care se aflau 80 de persoane a fost blocat pe şine mai bine de o oră şi jumătate, după care a fost tractat în Bistriţa pentru verificarea acestuia.

Circulaţia feroviară a fost blocată mai bine de două ore şi a fost redeschisă după ce maşina a fost îndepărtată de pe şine.

În aceeaşi zonă, la trecerea la nivel cu calea ferată a avut loc, în urmă cu doi ani, un alt accident soldat cu patru morţi.

Poliţiştii au solicitat autorităţilor să ia măsuri pentru semnalizarea corespunzătoare a trecerii la nivel cu calea ferată însă nici până acum problema nu a fost rezolvată.