Militanţii Boko Haram au eliberat 82 de liceene dintr-un grup de peste 200 răpite din Chibok (nord-estul Nigeriei) în aprilie 2014, a confirmat preşedinţia nigeriană într-un comunicat citat de agenţia DPA.
"După negocieri îndelungate, agenţiile noastre de securitate au luat înapoi aceste fete în schimbul unor suspecţi Boko Haram deţinuţi de autorităţi", a precizat comunicatul, difuzat prin Facebook.
Fetele eliberate sunt aşteptate să sosească la Abuja duminică şi vor fi primite de preşedintele Muhammadu Buhari, adaugă sursa citată.
Biroul preşedintelui nigerian a exprimat totodată "profunda recunoştinţă" pentru un număr de părţi care au contribuit la eliberare, incluzând aici guvernul elveţian, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi alte ONG-uri locale şi internaţionale.
Relatată de mass-media din întreaga lume, această răpire, din 14 aprilie 2014, a provocat un val de indignare în Nigeria şi în lume, inclusiv pe Twitter, sub hashtagul #Bringbackourgirls.
Din cele 276 de liceene răpite de Boko Haram, 57 au reuşit să fugă imediat, iar una dintre ele a fost găsită de armată în luna mai anul trecut.
În octombrie 2016, 21 dintre fetele răpite au fost eliberate de Boko Haram în urma unor discuţii cu guvernul intermediate de Crucea Roşie Internaţională şi guvernul elveţian.
Boko Haram a prezentat pentru prima oară imagini cu prizonierele în mai 2014. Gruparea, al cărei nume are sensul "educaţia occidentală este un păcat", are ca scop crearea unui stat islamic independent.
Insurecţia Boko Haram a făcut peste 20.000 de morţi şi a dus la strămutarea a 2,6 milioane de persoane din 2009, iar mii de civili sunt în continuare în mâinile acestei grupări.
Nord-estul Nigeriei rămâne relativ inaccesibil din cauza conflictului şi se confruntă cu o criză alimentară fără precedent.
Nigeria: 82 de liceene din Chibok, răpite de Boko Haram în 2014, au fost eliberate, confirmă preşedinţia nigeriană
7 mai 2017
(33 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
DNA a început acţiunea penală faţă de deputatul Titi Holban
(24 iunie 2014)
20 vizualizări
Maxim, decisiv pentru Stuttgart
(5 aprilie 2014)
68 vizualizări
Amenzi de peste 62 milioane lei pentru munca la negru, în 2014.
(14 martie 2015)
21 vizualizări
Tâlhari de autostradă în Franţa: Două femei din Qatar au fost jefuite de 5 milioane de euro!
(22 noiembrie 2016)
54 vizualizări
Fost fotbalist de naţională, găsit mort într-un râu
(3 ianuarie 2016)
67 vizualizări
România, campioană mondială la dans
(3 noiembrie 2013)
102 vizualizări
Accident pe Şoseaua Vestului
(3 aprilie 2014)
93 vizualizări
Încă un deputat scăpat de arest: Titi Holban salvat de parlamentari!
(2 iulie 2014)
67 vizualizări
Un militar din Dâmboviţa s-a sinucis pentru o iubire imposibilă
(15 decembrie 2013)
117 vizualizări
Jihadiştii Statului Islamic pregăteau atentate în Belgia
(20 septembrie 2014)
30 vizualizări
Porturi închise din cauza ceţii dense
(19 ianuarie 2014)
34 vizualizări
Trei morţi şi 20 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Melbourne
(20 ianuarie 2017)
25 vizualizări
Atentat în Pakistan soldat cu 41 de morţi
(26 iulie 2013 - Cristina IANCU)
36 vizualizări
Românca, premiată la un concurs de creaţie literară, ucisă cu bestialitate în Belgia
(28 mai 2018)
41 vizualizări
Vasile Blaga, achitat în dosarul privind finanţarea ilegală a campaniei PDL; decizia instanţei nu este definitivă
(30 octombrie 2017)
26 vizualizări
Trei maşini noi de poliţie s-au lovit una de alta !
(15 iunie 2019)
101 vizualizări
Coreea de Nord. Ministrul apărării a fost executat, fiind ucis cu o rachetă!
(13 mai 2015)
393 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024