Şase persoane au fost arestate, în urma a zeci de percheziţii făcute în judeţele Galaţi, Suceava şi Botoşani, într-un caz de contrabandă cu ţigări aduse din Ucraina. Din august 2016 până în prezent, cei şase au introdus în România, în mod ilegal, peste 150.000 de pachete cu ţigări de diferite mărci, aceştia modificând mai multe autovehicule pentru ascunderea ţigărilor.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au făcut, în 19 aprilie, 32 de percheziţii la locuinţele unor persoane din judeţele Galaţi, Suceava şi Botoşani, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă.
În perioada august 2016 - aprilie 2017, în judeţele Galaţi şi Suceava a acţionat un grup infracţional organizat ”cu extensii” în Ucraina, sprecializat în introducerea în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări şi în comercializarea acestora.
Grupul infracţional a fost constituit iniţial de către inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Dediu Daniel Lili, Mitrofan Liliana şi alte persoane, inclusiv cetăţeni ucraineni. La grupul infracţional organizat au aderat, în septembrie 2016, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian.
În cadrul grupului inculpaţii aveau roluri bine stabilite pentru realizarea cu succes şi în condiţii de maximă ”conspirativitate” a activităţilor ilicite.
”Astfel, în timp ce inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Petru şi făptuitorii ucraineni aveau rolul de a se ocupa de introducerea în România din Ucraina a cantităţilor de ţigări în localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava, şi de depozitarea temporară a acestora, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian aveau rolul de a transporta cantităţile de ţigări către o parte dintre cumpărătorii acestora ce aveau rolul de a se ocupa de comercializarea en detail, fiind utilizat, în acest scop, inclusiv autovehicule ce fuseseră modificate structural în vederea disimulării mărfii de contrabandă”, arată DIICOT.
Şase persoane, arestate în urma a zeci de percheziţii în Galaţi, Suceava şi Botoşani, într-un caz de contrabandă cu ţigări din Ucraina
25 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- persoane,
- perchezitii,
- galati,
- tigari,
- contrabanda
(28 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a fost reţinută de DNA!
(30 martie 2016)
38 vizualizări
CFR Călători introduce tariful de 39 de euro pe ruta Bucureşti-Viena şi retur
(29 noiembrie 2013)
81 vizualizări
Actriţa Marina Procopie, cunoscută pentru rolul din „Adela”, a murit la vârsta de 59 de ani
(7 iulie 2018)
86 vizualizări
Tinerii moldoveni protestează faţă de modul în care au fost organizate alegerile
(14 noiembrie 2016)
17 vizualizări
Percheziţii de amploare DNA: 4 judeţe şi instituţii publice luate la ţintă
(14 noiembrie 2015)
31 vizualizări
Bătrân nevăzător, atacat în propria casă
(18 martie 2014)
41 vizualizări
Asia estică, paralizată de zăpadă. În unele zone a nins pentru prima dată după 115 ani!
(25 ianuarie 2016)
50 vizualizări
Coreea de Nord a lansat un submarin sovietic vechi, pe care l-a modificat
(2 noiembrie 2014)
32 vizualizări
Mircea Badea, amendat după ce a fost prins circulând cu 138 km/h pe DN1
(25 ianuarie 2015)
34 vizualizări
Român de 35 de ani, reţinut de autorităţile belgiene, după jefuirea unui magazin Louis Vuitton
(12 aprilie 2017)
41 vizualizări
21 de cretini din Constanţa au intrat cu maşinile pe plaja Corbu şi au chefuit cu muzica la maxim toată ziua
(30 august 2016)
40 vizualizări
Cât a investit CNADNR pentru deszăpezire
(31 octombrie 2014)
23 vizualizări
Două cutremure de 2,9 s-au produs în zona Vrancea
(7 februarie 2014)
29 vizualizări
Coloană de camioane de 7 kilometri la Nădlac
(29 octombrie 2014)
22 vizualizări
Audit la toate băncile din ţară
(3 noiembrie 2013)
46 vizualizări
Vreme instabilă şi răcoroasă la începutul săptămânii
(15 iunie 2014)
31 vizualizări
Două persoane reţinute pentru că au produs ilegal şi au vândut alcool etilic şi băuturi spirtoase
(16 februarie 2017)
29 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole