Poliţiştii fac opt percheziţii, marţi, în Bucureşti şi judeţul Călăraşi, într-un dosar privind fapte de braconaj, nerespectarea regimului armelor şi proxenetism, şapte persoane urmând să fie duse la audieri. Suspecţii sunt acuzaţi că organizau partide ilegale de vânătoare pe fonduri cinegetice din judeţul Călăraşi, apoi vindeau carnea, iar unul dintre suspecţi ar fi organizat orgii pentru cupluri care practică acte sexuale în grup, spun surse apropiate anchetei.

Pe numele celor şapte persoane, suspectate că au coordonat activitatea infracţională, au fost emise mandate de aducere, acestea urmând să fie audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

"În cauză se fac cercetări cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism”, arată Poliţia Română.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IPJ Călăraşi, sub coordonarea procurorului de caz din Parchetul Judecătoriei Călăraşi. La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Călăraşi şi Poliţia Capitalei. 

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că cele şapte persoane, între care unele care deţin în mod legal arme de vânătoare, sunt suspectate că organizau partide ilegale de vânătoare pe fonduri cinegetice din judeţul Călăraşi. Carnea animalelor împuşcate ilegal era apoi comercializată.

Unul dintre suspecţii din acest dosar este, de asemenea, cercetat pentru proxenetism. Bărbatul este acuzat că găsea cupluri care practică acte sexuale în grup, închiria apartamente sau case în care organiza orgii, primind bani pentru acest lucru, mai spun sursele citate.