Omul de afaceri Ovidiu Tender scapă de trei ani şi cinci luni de închisoare, după ce Tribunalul Arad i-a dat câştig de cauză, joi, anulând pedeapsa pentru instigare la abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile.

Tribunalul Arad i-a dat câştig de cauză omului de afaceri Ovidiu Tender, care a contestat condamnarea de 12 ani şi 7 luni cu executare, avocaţii săi susţinând, joi, că infracţiunea care a stat la baza condamnării, respectiv instigare la abuz în serviciu într-o companie privată, a fost dezincriminată conform deciziei din 2016 a Curţii Constituţionale a României.

Ovidiu Tender a reuşit, astfel, să obţină reducerea pedeapsei, de la 12 ani şi 7 luni la 9 ani şi două luni.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare la Curtea de Apel Timişoara.