Reprezentanţii publicaţiilor New York Times şi Politico şi ai televiziunii CNN nu au fost primiţi vineri la o întâlnire cu presa a purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, informează EFE. În semn de solidaritate cu colegii lor lăsaţi pe dinafară, reporterii de la Associated Press şi revista Time au boicotat evenimentul.

Spicer i-a primit pe ziariştii unor publicaţii conservatoare, cum ar fi Breitbart, One America şi Washington Times, precum şi ai reţelelor ABC, CBS, Fox News, Bloomber şi ai cotidianului Wall Street Journal.

"Nimic asemnănător nu s-a mai întâmplat vreodată la Casa Albă, în lunga noastră istorie de acoperire a multor guverne din diferite partide", a declarat directorul executiv al ziarului New York Times, Dean Baquet. "Protestăm ferm împotriva excluderii New York Times şi a altor organizaţii media. Accesul liber al presei la un guvern transparent este evident de interers naţional vital", a arătat el într-un comunicat.

Preşedintele Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă (WHCA), Jeff Mason, a emis un comunicat potrivit căruia "consiliul WHCA protestează cu tărie împotriva modului în care Casa Albă a gestionat grupul de astăzi".

Măsura de vineri a fost luată la numai câteva ore după un nou atac al preşedintelui american Donald Trump împotriva presei care difuzează ştiri pe care el le consideră false.